Polipantii, gumele si pietrele montate sunt instrumente abrazive esentiale in procedurile de tehnica dentara. Aceste elemente sunt utilizate atat in laboratoare, cat si in cabinetele specializate, facilitand slefuirea, finisarea, precum si lustruirea lucrarilor protetice (sau materialelor care necesita prelucrare).
Ce este un polipant si ce rol are?
Un polipant este un instrument abraziv de diferite forme – cilindru, roata, disc -, montat sau nemontat, utilizat pentru a prelucra, finisa sau lustrui diverse materiale dentare (in principal ceramica, metale, acrilat). Acesti polipanti sunt utilizati cu precadere pentru finisarea de proteze, coroane si punti.
Ce este guma pentru tehnica dentara?
Spre deosebire de un polipant, guma este un accesoriu abraziv fabricat din silicon. Este folosita pentru a slefui sau lustrui materiale precum compozit, portelan, metal sau diverse aliaje. Guma pentru tehnica dentara poate fi sub forma de tub, disc sau flacara, printre altele.
Ce este piatra montata pentru tehnica dentara?
Pietrele sunt instrumente dure (din carbura de siliciu, oxid de aluminiu) folosite pentru a slefui sau modela diverse materiale dure – ceramica, metale, zirconiu. Spre deosebire de un polipant, o piatra montata este utilizata mai mult pentru slefuire si modelare grosiere.